Copilul normal/autist daca descopera ca prin plans se face auzit sau i se satisfac dorintele/nevoile va apela cat mai des la aceasta “forma de comunicare”, forma de manipulare.
Adultul daca accepta plansul copilului va fi usor de dominat, nu va mai avea autoritate in fata “mitilelului ” si nu va putea sa il mai invete lucruri bune in viata caci copilul este scapat din mana si nu mai e dornic sa invete, sa se supuna cand e atat de bine sa fii “sef”. Avem impresia ca ei , minunatii copii , sunt mici si nevinovati dar din cauza educatiei pot deveni rai, manipulatori, razgiiati, egoisti, egocentrici….facandu-i pe cei din jur nefericiti si ajungand ei insisi nefericiti! Asta ne dorim?
Oricat de mult ne iubim copiii, sa nu le lasam impresia ca daca plang le dam atentie ci dimpotriva sa le dam atentie mai tot timpul (daca e posibil) iar atunci cand plang sa devina neinteresanti pentru noi. Vazand ca nu ne impresioneaza, ca sunt neinteresati vor intelege foarte bine ca nu are rost sa mai planga! (metoda testata!da rezultate)
Ce incantatori, scumpi sunt copiii care inteleg de vorba frumoasa, care asculta , care sunt curiosi si vorbesc civilizat, nu?
Dar fara efortul si implicarea familiei in educatia copilului nu se vad rezultate bune.
Exista situatii cand copilul autist asculta de tutore dar nu si de parinti pentru ca parintii ii dau atentie cand plange…acest copil va incepe sa aplice comunicarea prin plans si la terapie…ceea ce nu e deloc placut pentru nimeni. Ca tutore trebuie sa educi : copilul sau parintele? E o chestiune delicata.
Pot fi si cazuri cand copilul asculta doar de parinti , nu si de tutore si aici parintele poate ajuta tutorele, spre binele copilului iar copilul va intelege pana la urma, fara crize de plans ,caci e un copil deja bine educat.
Deci criza de plans e pana la urma o dovada a lipsei educatiei, a educatiei deficitare ori a cocolosirii (ajutorul exagerat dat de parinti copilului). Te poti supara pe copil? Ce vina are ? De fapt nu cine e vinovat conteaza si a intelege ca bine pentru copil e sa fie intelegator,ascultator, sa spuna ce simte, ce doreste, ce gandeste, ca punctul lui de vedere conteaza!
Si sa conteze cu adevarat (pentru parinti mai ales)!
E nevoie de timp, de rabdare, de multa comunicare, de activitati comune cu copilul ca sa il educi bine.
Au parintii din ziua de azi asa ceva?
