“Am citit despre ABA şi am zis: hai să facem şi noi. Când am citit despre costuri, iar ne-am blocat, noi fiind dintr-un orăşel de provincie. De unde oameni să lucreze cu copilul? De unde bani să-i plătim? Eram prinşi, şi suntem şi acum, cu rate pentru casă, maşină şi alte obiecte de uz casnic. Nu ştiam ce va urma, că altfel nu am fi făcut aceste credite. Am avut marele noroc ca o mămică, care are şi ea un astfel de copil, să mi-o recomande pe una din «fetele» ei. A început să lucreze şi cu Alin: doar două ore, nu ne permitem mai mult. Aş vrea să-i dau numele fetei care lucrează cu Alin, dar ştiu că nu o să-i placă, eu însă vreau să-i mulţumesc din suflet
pentru ce a făcut şi face cu fiul meu[…]”
